
Toamna este sezonul în care simțim parcă nevoia să ne retragem, să încetinim, să reflectăm mai mult și să ne reîntoarcem la noi. Este sezonul în care ne așezăm, integrăm experiențele acumulate în vară, stăm cu emoțiile trăite și cu schimbările ce au avut loc în noi. Revenim la noi din exterior către interior.
Am fost învățate să lucrăm prea mult, să facem și să tot facem, iar ca femei avem nevoie să ne mai și oprim și să ne oferim timp de repaos, de regenerare și de ritualuri.
La sfârșit de octombrie te invit alături de mine într-un retreat restrâns de așezare feminină (doar 8 locuri disponibile). Un Retreat pe care îl vom dedica în totalitate energiei feminine pe care o vom potența împreună.
Vom crea împreună un spațiu de susținere feminină în care ne vom deschide și ne vom hrăni prin practici feminine, ateliere, yoga feminină, meditații și activități care să ne hrănească și să ne potențeze energia feminină.
Încă din cele mai vechi timpuri femeile obișnuiau să se adune în șezătoare. Se spune că atunci când femeile se adună împreună energia feminină sporește, iar ca femei avem nevoie să stăm împreună, să ne ascultăm, să ne deschidem și să împărtășim păreri despre subiecte apropiate sufletelor noastre.
Dacă îți dorești să te conectezi real cu alte femei, cu respect și confidențialitate într-un grup restrâns în care să te așezi în energia ta feminină, te aștept la acest retreat. Vom crea împreună un spațiu de intimitate în care să te simți în siguranță, un spațiu de non judecată, ascultare, înțelegere, blândețe și relaxare feminină.
Ne vom mișca constient, ne vom relaxa, ne vom inspira și hrăni reciproc și ne vom bucura împreună de culorile și energia toamnei.

Vom explora propria feminitate prin:
- Yoga feminină
- Yoga de trezire a energiei vitale (dimineața)
- Atelier energia Feminină & Masculină – echilibrul Yin & Yang
- Yoga pântecului (relația cu corpul & menstruație conștientă)
- Yoga Nidra- meditație de relaxare profundă
- Sound Healing
- Art therapy
- Drumeție la Măgura
- Journaling
- Șezătoare la foc
*Nu este nevoie de experiență anterioară pt activități.
Retreat-ul include:
- 3 zile de relaxare
- 2 nopți de cazare în camere duble
- Micul Dejun
- clase Yoga/Meditație
- Sound Healing
- Ateliere
- access la sauna
- drumeție
- alte surprize
Ce nu include:
- Transportul (ne grupăm în mașini și împărțim costul)
- Celelalte două mese
Acest RETREAT este PENTRU TINE dacă:
- ai nevoie de o pauză și de timp doar pentru tine
- ai nevoie să stai mai mult între femei, în energie feminină
- ai nevoie să-ți aduci aminte cum e să fii acasă, în corpul tău, conectată la sufletul tău și la esența ta feminină
- vrei să cunoști și să te conectezi cu femei faine cu aceleași preocupări ca și tine
- vrei să te deconectezi de oraș și să te bucuri de energia toamnei
Contribuția ta:
1222 Lei – data limită de înscriere este 25 Octombrie.
Locurile sunt limitate și îți poți rezerva locul cu un avans de 500 ron nerambursabil în caz de anulare sau dacă nu găsiți înlocuitor.

Rezervări/detalii/întrebări:
📞 Tel/WhatsApp:
Lavinia: 0737730411